Cele mai mari virtuți sunt:
1.
NĂDEJDEA
2.
IUBIREA
3.
CREDINȚA
4.
BLÂNDEȚEA
5.
IERTAREA
Dascălița Fluturaș, era o veșnică căutătoare, îți dorea
să dobândească înțelepciunea marilor dascăli, motiv pentru care studia foarte mult
și citea numeroase cărți, astfel ajunsese la concluzia că dacă vom reuși să unim cele cinci virtuți
în adâncul sufletului nostru, vom putea spune că am devenit ceea ce am fost
creați să devenim și astfel vom găsi pacea interioară: dascăli în adevăratul
sens al cuvântului. Fluturaș defini dascălul, un veșnic căutător, care caută comori, caută să
urmeze un liceu, o facultate, caută un loc de muncă, o soție, un soț, o casă,
diverse obiecte necesare pentru el, caută fericirea, dar există și oameni care
înainte de toate caută liniștea sufletului. Pe cei din urmă îi consider cei mai
înțelepți, deoarece ei caută esența. Căutând liniștea sufletului, vei descoperi
că e important să dobândești cele cinci virtuți menționate anterior. NĂDEJDEA
mereu o să-l ajute pe fiecare dascăl să trecă peste probleme cu bucurie, IUBIREA o să-l determine să facă în jurul său o lume mai frumoasă. CREDINȚA poate schimba destine,
BLÂNDȚEA poate să-l ajute, să îi înțeleagă pe cei din jurul său și astfel
să-i IERTE, pentru că aceștia nu au descoperit încă bucuria credinței.
Fluturaș era o dascăliță atipică, dar tare creativă,
care a identificat care sunt virtuțile dascălului, dar ulterior a stabilit în
cadrul orelor de dirigenție care sunt și virtuțile elevului. Fiecare dascăl ar
trebui să cuprindă în planificarea lui de la dirigenție sau dezvoltare personală
o astfel de temă.
Fluturaș era o fetiță care iubea enorm de mult natura. Privea
zilnic florile, păsările şi tot ce o înconjura. Timpul a trecut şi ea a devenit
mare şi a trebuit să îşi găsească un rost în lume. Se ruga mult la Dumnezeu să
o ajute să afle ce să facă în viaţă, ce profesie să-şi aleagă ca să simtă o împlinire
în ceea ce face. Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat şi a sosit. Stând în mijlocul
naturii, parcă auzea o voce care îi șoptea: ,,Dacă iubești creaţia Mea şi copiii,
răspunsul îl vei găsi singură!” Aşa a şi fost. Iubea copiii, natura, animalele,
astfel şi-a ales meseria de dascăl.
Ce meserie minunată este aceea de dascăl! Dacă o
faci cu vocaţie şi dragoste pentru copii, poți ajunge să te simți cel mai
fericit din lume. Începutul a fost minunat, dar cu timpul Fluturaș a întâmpinat dificultăţi, a început să vadă că este din ce în ce mai
greu să lucreze cu copiii, pentru că părinții nu le mai oferă educația necesară
acasă, şi atunci s-a decis din nou să-L întrebe pe Dumnezeu ce să facă. Și de
această dată a primit un răspuns minunat:, ,Iubeşti florile când le vezi în
grădini, gândește-te că atunci când vrei să rupi un trandafir el te înțeapă,
deci deși este frumos, îți poate provoca o rană. Dar tu nu deznădăjdui,
bucură-te de ele și ai grijă de grădina ta.” A trecut ceva vreme până să
înţeleagă ce a vrut Dumnezeu să-i spună, dar cu timpul toate au prins contur.
Grădina fiecăruia, este propriul suflet, unde trebuie ca fiecare să planteze florile virtuţilor care sunt reprezentate de faptele fiecărui. Înainte de a planta trebuie ca fiecare să facă curăţenie, să nu mai existe buruieni care sunt de fapt patimile noastre. Cu cât avem grijă mai devreme, adică din fragedă copilărie, cu atât ne va fi mai ușor să le rupem din rădăcini patimile, iar florile virtuților vor crește mari și frumoase și ne vor înnobila sufletul.
Tânăra dăscăliţă s-a rugat necontenit să-i trimită Dumnezeu
idei cum ar putea să facă acest lucru şi minunea se întâmpla fără ca ea să vadă
că Dumnezeu îi răspunde prin oamenii pe care îi scoate în calea ei. Fiecare om
pe care îl întâlnea avea o floare preţioasă în adâncul sufletului său, iar fata
noastră dorea să aibă toate florile frumoase din lume. Lucrurile însă nu sunt
atât de simple pe cum credea ea. Cu timpul a conştientizat că dacă îşi doreşte
cu adevărat, orice vis poate deveni realitate, dar trebuie să muncească mult ca
și rezultatele să fie pe măsură.
Într-o zi a ajuns să simtă că nu mai are puterea de a dobândi nici o floare. Atunci a apărut în viaţa ei o doamnă care era precum o rază de soare. Atunci şi-a dat seama că nu este suficient să adune flori, ele trebuie și îngrijite, au nevoie de lumină, apă, căldură, dragoste şi să fie mereu prețuite. Chiar și așa, după un timp, toamna și-a făcut simțită prezența. Florile din grădină au început să se ofilească, tristeţea a cuprins sufletul ei şi lacrimile au început să curgă de parcă nu se mai opreau. A înțeles repede că ceva nu este în regulă, chiar dacă a avut grijă de grădină și de sufletul ei cum a crezut ea că e mai bine. Cuprinsă de tristețe, s-a așezat lângă copacul din grădina ei, în care avea cuib o familie de vrăbiuțe. Cântau atât de frumos! Ele erau vesele, deși știau că odată ce toamna își face simțită prezența, urmează curând iarna care o să le facă să tremure de frig. Și ele erau dezamagite de vremurile ce le trăiau, mai ales că nu doar elevii erau problema ci chiar și anumiți dacăli. Mama vrăbiuță s-a împrietenit cu Fluturaș, au devenit prietene și au încercat împreună să schimbe ceva, dar le era tare greu la școala lui Fluturaș, unde orgoliul era buruiana ce stăpânea sufletele. Cele două dascălițe care erau și mame, au pus la cale să se roage intens, pentru că după nenumărate încercări eșuate și-au dat seama că doar BUNUL DUMNEZEU, mai poate schimba inimile celor care au uitat magia iubirii, a comuniunii și a prieteniei. Frunzele își luau adio de la crengile copacului și parcă foșnetul de toamnă încununat de cântecul vrăbiuțelor creau o minunată simfonie autumnală. Fluturaș îi făcu cunoștință mamei Vrăbiuță cu doamna Răbdare și doamna Aricel, iar împreună găsiră numeroase soluții la problemele cu care se confruntau.
Rapsodia toamnei o făcu pe tânăra profesoară să
privească spre cer și iarăși să se roage. Atunci, ca prin minune,a apărut
soarele care i-a readus zâmbetul pe buze și parcă o voce îi spunea tainic: un
dascăl adevărat trebuie să fie precum un copac, mereu vertical, plin de diverse
flori multicolore care să poarte numele de dragoste, smerenie, răbdare,
blândețe, bunătate, prietenie, onestitate, înțelepciune, bucurie, pace, lumină,
hărnicie și milă. Și să fie mereu zâmbitor spre cer. Dar cel mai important este
ca el să aibă trunchiul plin de ascultare, iar rădăcinile lui să fie înfipte în
pământul credinței, de unde să absoarbă cuvintele lui Dumnezeu. Doar astfel o
să poată să treacă peste greutățile acestei vieți. Uneori în sufletul lui o să
apară toamna și florile și frunzele lui îl vor părăsi, dar să nu uite că după geroasa
iarnă mereu apare primăvara, care renaște sufletul său plin cu flori și frunze
verzi, redându-i speranța. Astfel tânăra profesoară s-a decis să nu mai facă
nimic fără să își ridice ochii spre cer și să-l roage pe Dumnezeu la fiecare
pas să o lumineze ce și cum să facă, pentru a fi mereu dascălul de care au
nevoie elevii săi.
