>

joi, 17 decembrie 2020

Fluturașul Domnei Trandafir


Povestea ce urmează să o citiți, este una misterioasă, deoarece în această povestioară veți afla despre întȃlnirea lui Fluturaș cu o doamnă enigmaticǎ, pasionată de tot ce ține de emoții, sentimente și suflet!

Fluturaș își dorea ca atunci când o să-și ieie zborul spre casa lui cerească, să-i lase micuțului ei fluturaș un jurnal de suflet. Astfel aflând de o minunată doamnă care realizează jurnale de suflet, nu a ezitat să o contacteze, pentru a stabili toate micile detalii de realizarea a jurnalului.

Fluturaș era tare entuziasmat, simțea că doamna Trandafir cǎci așa o numise, o să-i realizeze un jurnal, ȋn care o să ascundă secretele unei  vieți minunate, pe care micul fluturaș atunci când o să crească o să-l prețuiască mereu.

Într-o seară, Fluturaș văzând că domna Trandafir, nu mai dă semne, se gândi să o contacteze sǎ vadă ce a pățit, de nu îi mai scrie, se auziră la telefon, astfel au aflat că ambele sunt sătmărence, ce și-au luat zborul pe gânduri de dor spre alte meleaguri. De cum s-au auzit la telefon doamna Trandafir își ceruse iertare de la Fluturaș pentru că uitase de jurnal, dar îl asigură, că se apucă cât ai clipi. Dar cum nimic nu este întămplător, pentru ca să se revanșeze, doamna Trandafir pusese mult suflet în relizarea jurnalului  și cu multă rǎbdare pe sunetul colindelor realizase  un  jurnal magic pentru Fluturaș,acesta  drept răsplată îi promisese doamnei Trandafir- cartea Micului Prinț.

Drept urmare între cele două se înfiripase o poveste de prietenie magică, fiecare dorea să investească una în celaltǎ, se împrieteniră și creaseră împreună jurnale de poveste pentru sufletele nobile ale celor care mai credeau în frumusețea amintirilor de suflet.


 

marți, 1 decembrie 2020

Fluturașul Doamnei Olaf




      Înainte de apropierea sărbătorilor de iarnă Fluturaș, era tare melancolic, visa mereu la o lume a îmbrățișărilor,  la un univers al poveștilor ce prindeau contur pe notele muzicale ale Doamnei Olaf. Cine este doamna Olaf? Vai, că era să uit, Fluturaș  era extrem de prietenos, își făcea prieteni rapid. Se cunoscură oarecum întâmplător, ar zice mulți, dar doamna Fluturaș și doamna Olaf știau că nimic nu este întămplător, căci toate au un rost în acest univers. Fluturaș descopei cănile realizate de Olaf, și își dorea una magică, pe care nimeni nu putea să i-o realizeze așa cum și-o dorea el și cum numai domna Olaf putea să i-o confecționeze, deoarece era nevoie de un ingredient magic pe care doar Doamna Olaf îl avea. Cele două, puseseră la cale o prietenie de mister. Se gândiră să devină personajele din următoarea poveste a doamnei Fluturaș, în care doar dragostea poate să dezghețe  inimile de gheață, precum devine cele din vremurile actuale. Asfel Olaf se gândi să devină Elsa, iar Fluturaș se gândi să devină Ana din Regatul de gheață. 

     Vai, prin ce peripeții trecură cele două, se gândiră să creeze niște căni de poveste, căni pe care să le poată dărui celor care au uitat magia sărbătorilor de iarnă. Ana – Fluturaș era tare zburdalnică, mereu avea inițiativă și veni cu o sumendenie de idei. Elsa-Olaf, era mai reticentă, dar adesea se gândi ce avea de pierdut dacă intră în jocurile Anei, doar nu se sfârșește lumea, ci din contră, cu siguranță alături de poveștile lui Fluturaș avea doar de câștigat. Știa în adâncul sufletului că Fluturaș era desprins dintr-o alătă lume, o lume demult uitată și foarte  îndepărtată, în care visele devenau realitate, iar cum în secolul vitezei, pe care îl trăiau momentan, nu mai exista timp pentru visare, Fluturaș era o pastilă de iubire dintr-o poveste pe care toți și-o doreau, dar puțini aveau parte de ea, doar cei care mai credeau în povești puteau rezita la farmecul pastilei de vis oferită de Fluturaș.             Toți credeau că Fluturaș este prea visător, prea desprins de realitate, mulți considerau că nu le este de folos poveștile sale, dar cei care primeau în dar cartea Micul Prinț de la Fluturaș, ajungeau să înțelegă perfect farmecul lui Fluturaș și își doreau tot mai mult să trăiască în realitatea de poveste a lui Fluturaș, decât în realitatea lipsită de dragoste și cenușie a vremurilor actuale.

     Deci Doamna Olaf, devenind Elsa aflase alături de Fluturaș – Ana secretele cănilor de povești și astfel porniră într-o călătorie de mister cu Micul Prinț, o cățătorie spre stele, unde viecare vis al fiecărui copil prinde aripi de zbor și devine realitate. Doar cei care mai au sufletul de copil pot desluși misterul poveștilor create de Fluturaș. Cele două deveniră prietene și începură să confecționeze într-o lume fără timp, povești cu timp pentru suflete pline de dragoste și care mai cred că doar dragostea mai poate salva această lume materialistă, lipsită de sentimente și prea ancorată în munca pentru a deveni mai bogați în cele materiale, dar mai săraci în cele ale sufletului. 

      Doamna Olaf având o voce minunată, fiind înzestrată cu darul notelor muzicale, simțea mai aparte orice energie tainică a sufletelor speciale. Astfel Fluturaș devenise ceva magic, ceva special, iar întâlnirile cu el, erau așteptate de Olaf, deoarece undele tainice prin care începeau să comunice cele două, deveniau tot mai puternice.  Pe zi ce trecea Doamna Olaf, simțea o energie magică atunci când povestea cu Fluturaș. Deși cana pe care și-o dorea Fluturaș de la Olaf, se putea realiza rapid, amândouă trăgeau parcă de timp, pentru a crea o poveste de suflet împreună. Știau că prieteniile sunt rare și ceea ce croiau acum împreună era extrem de rar și era chiar o prietenie adevărată! Olaf simțea cum cana la care lucra pentru Fluturaș, devine o cană de poveste, o cană magică la care lucra cu așa mult suflet, încât steluțele de pe cană pe timp de noapte îi lumina visele, iar cele două personaje Elsa și Ana pe care le realizase pe cană chiar prindeau viață sub ochii ei....Chipul Elsei îi era simplu de realizat, deoarece se cunoștea perfect, însă la chipul Anei avea de lucru doamna Olaf, știa că trebuie să-i realizeze ceva special în privire, ceva ce te captează cu privirea și te duce pe aripi de fluturi în universul Micului Prinț, acolo unde florile vorbesc, vulpile sunt îmblânzite, iar visele devin realitate....





joi, 19 noiembrie 2020

Fluturașul doamnei Șorichiță

                                                          

                                     


Demult, undeva, într-un cartier metropolitan, trăia într-o casă veche, o doamnă Șorichiță, era tare simpatică, avea suflet de copil și un zâmbet fermecător. Ea nu era ca alți șoricei, nu rodea nimic, doar ceea ce știa că nu aduce pagube celor din jur. Casa ei era un adevărat muzeu antic, avea și un magazin magic, pe care Fluturaș, personajul principal al poveștilor noastre, de când l-a descoperit îl frecventa săptămânal, și astfel au devenit prietene de suflet cu doamna noastră Șorichiță.

Stați să vă spun adevărata lor poveste de prietenie cum a început!

 Fluturaș, împreună cu copilașul micuț pe care îl avea, într-una din zile, a  început să colinde străzile vechi ale cartierului metropolitan. De cum zăriră vitrina unui magazin plin de antichități, au intrat acolo și au stat mult și bine, au descoperit o lume inamaginabilă de povești.

Aceasta și-a cupărat o fustiță albastră precum cerul, o brățară cu îngerași și un lacăt cu o cheiță magică, cu care a deschis universul miraculos al poveștilor, care au luat naștere, în cartea pe care tu, dragul meu cititor, o ții chiar acum în mână.

Prietenia dintre ea și doamna Șorichiță a prins farmec și culoare în momentul în care Fluturaș intrând în magazinul magic al poveștilor i-a dăruit doamnei Șorichiță o carte de suflet – Micul prinț. Ca prin farmec, până s-a mai rotit prin magazinul magic  să vadă  noutățile pentru poveștile ei, ce să vezi!... doamna Șorichiță a pregătit cât ai clipi o cutiuță magică cu o pereche de cercei antici și un Fluture regal albastru ca cerul, exact ca prima fustiță pe care o luase din magazinul ei. Fluturaș era uimit de gestul doamnei Șorichiță, știa că așa ceva nu poți oferi decât unui om drag și pe care îl porți în suflet. Atunci a descoperit Fluturaș că doamna Șorichiță este minunată și dorește o poveste de prietenie împreună. Vai și ce povești scriau ele împreună! Fluturaș primise chiar și Cufărul magic al poveștilor cu care a început de fapt să se scrie această carte minunată...

Într-una din zile doamna Șorichiță i-a spus lui Fluturaș  că are doi șoricei pentru povestea ei la care lucra, dar momentan a închis magazinul ca să vină a doua zi. Fluturaș nu putu să ajungă în ziua respectivă, ci doar în următoarea, iar doamna  Șorichiță a vândut între timp soriceii. Fluturaș a simțit o trădare din partea doamnei, știa că aceasta îi promisese că îi va ține pentru ea. Tare supărat a mai fost, nici nu a mai mers o perioadă la dânsa, dar pentru că poveștile nu pot să fie scrise oricând, cu orice și cu oricine, Fluturaș a iertat-o pe doamna Șorichiță pentru că prietenia lor era mai importantă decât orice, și s-a gândit să-i facă o supriză, i-a dus ea doi șoricei  de pluș, o căciulă și un fular cu zâmbet, astfel cele două au început iar să zâmbească și să creeze povești.

Deci nu uitați o prietenie adevărată se creează prin IUBIRE ȘI IERTARE, deci iubiți și iertați pentru a avea prieteni și povești de suflet  ......

marți, 17 noiembrie 2020

Fluturațul Omulețului de zăpadă

 


Povestea aceasta e o poveste despre bunătate, despre o zi magică în care Fluturaș a trăit o zi magică alături de un minunat omuleț de zăpadă.

Era o zi de marți 17.11.2020, se trezise  Fluturaș  foarte optimist și încrezător, căci era o zi importantă pentru mașinuța lui Bella. Într-o zi un peștișor cu o armură de fier și mai mândru de felul său, a ieșit din acvariu și a intrat în mașinuța lui Fluturaș. Astfel tamponarea lor a fost extrem de puternică, încât aripioara Bellei s-a accidentat.

 Fluturaș a plâns extrem de mult în aceea zi, dar fiind optimist, s-a gândit că peștișorul avea motivele lui pentru care  a ieșit din acvariu îmbrăcat  într-o armură metalică. L-a iertat și s-a decis să caute pe cineva care să-i repare mașinuța lui de suflet. Îl cunoscuse pe fiul lui Moș Nicolae, căci a trebuit să-i facă ITP-ul mașinuței și s-a împretenit foarte tare cu familia acestuia, deoarece ei i-au reparat ȘI furtunelul, când Bella nu mai avea acces la apă. Domnul Îngeraș  - fiul Moșului Nicolae, i-a datlui Fluturaș numărul de telefon al unui omuleț misterios.

Flururaș  se interesase  în multe părți cum să o repare pe Bella, dar mulți i-au zis ca necesită și timp, plus să-și cumpere materialele de lucru, dar Fluturaș nu se putea lipsi de Bella lui. Astfel urgent l-a sunat pe acest domn misterios,  care putea să o repare rapid pe Bella, au stabilit ziua și de dimineață, de cum se revărsară zorii, pentru că Fluturaș nu mai avea răbdare, s-a pornit spre tinichigiul magic.

În aceea dimineață s-au intersectat,  înainte de a intra pe străduța cu atelierul poveștilor  al lui domnul tinichigiu. De cum au coborăt amândoi, s-au și recunoscut, așa că au pus țara la cale, pentru a o face pe Bella ca nouă. Domnul tinichigiu și-a luat ustensilele magice din atelier s-a așezat în genunchi lângă Bella și într-o oră a reparat aripioara rănită a Bellei, în tot acest timp cei doi au depanat povești. Fluturaș a aflat că soția domnului tinichigiu este medic la urgențe și o cheamă Sorina, a aflat despre cei doi îngerași Iustin și David și bineînțeles de cățelușa Luna care le-a salvat în aceea seară  viața, pentru că o scânteie mică de la  lumănarea aprinsă în casa lor a aprins lucrurile din încăpere, dar Dumnezeu a avut grijă de ei și au trecut cu bine peste aceea încercare grea. Povestind, cei doi au aflat multe lucruri unul despre altul, astfel când aripioara Bellei deveni ca înainte, Fluturaș a înmânat un cadou de suflet pentru fiecare membru al familiei: pentru îngerași câte un fulgușor de nea, pentru domnul tinichigiu (căruia Fluturaș deja îi spunea domnul omuleț de zăpadă) și cățelușei Luna un omuleț de zăpad: unul de lemn și unul cu beculețe, pentru soția domnului tinichigiu un fluturaș, precum și o carte de povești pentru întrega familie.

Domnul  tinichigiu, căruia Fluturaș i-a spus că este precum un omuleț de zăpadă, aflând că Fluturaș este director de școală, i-a spus, atunci când a dorit Fluturaș să plătească, ca din acei bani să cumpere cadouri la 3 copilași sărăcuți de la școala lui.  Acest lucru l-a marcat atât de mult pe Fluturaș  încât de cum ajunse  acasă se puse pe scris, și a scris  această  poveste de vis, pe care voi acum tocmai ați citit-o.

Deci, dragii mei copialși, nu uitați fiți buni și binele mereu se întoarce la voi!




duminică, 8 noiembrie 2020

Fluturașul doamnei Ursuleț creativ

 

Povestea pe care urmează să o citiți, este despre o prietenie vituală, creată pe  perioada de pandemie.

Fluturaș  iubea enorm de mult cănile, avea o colecție de căni muzicale cu ursulețul Winnie  the Pooh. Într-o seară târzie, descoperi  pe o pagină  de internet, niște căni miraculoase cu ursulețul prieteniei – ME TO YOU. Vâzând cănile doamnei Ursuleț, i-a scris un mesaj, pentru că își dorea 3 căni de poveste cu ursulețul priteniei.

Doamna Ursuleț a preluat comanda lui Fluturaș și s-a apucat de trebă. O singură problemă a fost, ele dicutând detaliile, esențialul nu l-au stabilit, astfel că la final, când Fluturaș a văzut cănile s-a supărat enorm pentru că unul din ursuleți  semăna cu un șoricel, nicidecum cu ceea ce își dorise el,  pe cană era cu ursulețul cu cap de șoricel ce avea în brațe un buchet minunat de trandafiri.  Tare supărat a mai fost Fluturaș  în ziua când  a văzut cănile, dar a doua zi și-a amintit de trandafirul  Micului Prinț, și a început să-l mustre conștiința, astfel  a simțit nevoia să facă ceva să  își ceară iertare de la doamna Ursuleț pe care o supărase oarecum. Dar între timp aceasta a schimbat,  în mod creativ, ursulețul și l-a făcut  pe  placul doamnei Fluturaș. Pe când să-i scrie Fluturaș doamnei Ursuleț,  un mesaj, a văzut poza cu ursulețul șoricel total schimbată pe placul său, i-au dat lacrimile, i-a părut rău că a suparat-o pe doamna Ursuleț.

Astfel, pentru a-și cere iertare, s-a gândit să pregătească un pachet al poveștilor în care să pună toată dragostea lui de Fluturaș pentru ca doamna Ursuleț creativ să îl ierte. Astfel pusese în cutia Pachețelul Poveștilor: o căniță muzicală, o carte despre Universul miraculos al plantelor, un ursuleț de pluș   ME TO YOU, pe care doamna Ursuleț nu îl cunoștea foarte bine, deși realiza-se multe căni cu acești ursuleți ai prieteniei. În pachețel a mai fost introdusă și cartea favorită  a lui Fluturaș - MICUL PRINȚ, care ne învață că limpede numai cu INIMA VEDEM ESENȚIALUL!      

Doamne ce minunată prietenie se înfiripă între cele două doamne creative, ajund să devină prietene de suflet realizând căni cu povești pe care le realizau pentru oameni cu suflet mare. Fiecare cană pe care doamna Ursuleț o realiza, Fluturaș creea o poveste de vis  penru fiecare, astfel totul prinsese farmec și culoare între cele două minunate doamne.Fluturaș, trimise-se cănile pe adresa dată de doamna Ursuleț, și cine credeți că primise cadoul doamnei Ursuleț, nimeni altul decât Primarul comunei Cocu, care se minună de ce povești de prietenie se pot lega pe perioada pandemiei între fetița lui și un dascăl dintr-un alt sătuc începăratat din inima Transilvaniei...

Fluturaș și Ursuleț au învățat ce mult contează comunicarea sinceră și răbdarea care poate dezlănțui dragostea din inimile lor!