Povestea fetițelor curcubeu

Trăia într-un cartier dintr-un orășel, 7 fetițe care erau cele mai bune prietene, erau toate născute în același an. Se împrietenise-ră la grădiniță și deveniră cele mai bune prietene. Într-o zi au stabilit să facă împreună o mică petrecere,  nu știu cum se întâmplase că fără să se  înțeleagă fiecare veni îmbrăcate în rochiță, dar fiecare avea culoare după inițiala numelui său.  Raluca  avea rochiță roșie, Otilia- orange, Gabriela - galbenă, Viorica - verde, Alina - albastră, Ioana - indigo și Violeta  - violetă, 

Totul era desprins parcă dintr-un basm, doar că dintr-o dată se iscă o certă. Fiecare fetiță pretindea că rochița ei este  cea mai frumoasă, că are culoarea cea mai frumoasă și cea mai importantă și iubită de către oameni.
Raluca fetița cu rochița roșie a spus: “Eu am rochița cu culoarea cea mai frumoasă, pentru că roșu este culoarea dătătoare de putere şi simbolizează atât iubire cât şi viaţă - deoarece sângele este de culoare roşie. Fără această culoare viaţa nu este posibilă.”

Otilia fetița cu rochița orange (portocaliu) începu să se laude: ” Ba nu, rochița mea are culoarea cea mai minunată, pentru că orange este culoarea celor mai sănatoase fructe şi legume ce dau putere şi sănătatea tutror celor care le consumă. Morcovul, portocala, clementine, mandarina şi bostanul au foarte multe vitamine. Să ne gândim,  atunci când răsare sau apune soarele portocaliul umple cerul,  frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire. Multi se trezesc dis-de-dimineaţă să privească răsăritul soarelui oglindit în apa mării, acolo mă văd pe mine în minunata-mi splendoare.”

Gabriela fetița cu rochița galbenă a spus: “Stați puțin fetelor, rochița mea e divină pentru că galbenul este o culoare veselă şi liniştitoare,  reprezintă culoarea divinităţii, a sorelui care ne dăruieşte lumină, căldură şi energie. Soarele când răsare pe cer toti  se uită şi se minunează cât de frumos este. Una dintre cele mai frumoase flori, este floarea sorelui care este şi ea galbenă  şi este un simbol al loialităţii în dragoste, al puterii , căldurii sufleteşti şi al protecţiei.Deci cred că rochița mea e mirifică!”

Violeta fetița cu rochița verde a început să râdă şi a zis: “Ei, ei nu aveţi dreptate niciuna dintre voi, uitaţi-vă la mine rochița mea verde vă duce cu gândul șa iarbă, la frunzele copacilor şi la toate plantele care sunt verzi. Deci eu am rochița cea mai frumoasă pentru ca verdele este cea mai importantă și reprezinră culoarea vietii şi a speranţei.”

Alina fetița cu rochița Albastră supărată de cele ce le auzise, interveni: “Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii, deci rochița mea are culoarea ce-a mai frumoasă.Albastru pentru oameni reprezintă casa tatălui ceresc. Fără albastru nu ar exista nimic în această lume!”

 Ioana cu rochița indigou cu o voce liniştită spuse: “Pe mine greu mă observaţi, însă deşi sunt foarte timidă, fără mine nu aţi fi nimic. Aveţi nevoie de mine pentru a putea găsi calea de mijloc care este echilibrul şi aveţi nevoie de mine pentru liniştea voastră  interioară, deoarece violetul este o culoare care liniștește. ”

Violeta fetița cu rochița violet se ridică în picioare şi vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: “Rochița mea are culoarea regilor, Oamenii puternici întotdeauna  aleg haine violete deoarece aceasta este culoarea puterii şi a înţelepciunii. Cu toţii ştim că fără înţelepciune nimic nu se poate realiza în această viaţă.”

Discuţile dintre cele fetițe au continuat, fiecare culoare în parte lăudându-se şi ridicându-se în slăvi. Fiecare în parte considera că este perfecţiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce în ce mai tare, un fulger puternic a luminat cerul. Începu să tune şi să plouă foarte tare. Fetițele s-au speriat și au început să tremurare de frică şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi proteja una pe alta.

 Dumnezeu a dat o ploaia  si a apărut curcubeul datorită soarelui. În clipa aceea mama unei fetițe a intervenit și le spusese: “Voi, dragele mele vă certați fără rost care are rochița cea mai frumoasă ……..fiecare încercând să fie mai superioară celeilalte. Nu înţelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcute cu un scop special, fiecare rochița și fetița este importantă în felul său, unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi vă rog să mă urmaţi!”

Făcând ce le spusese, fetițele se apropiară şi se luară de mâini. “Priviți curcubeul”, zise  “când vă mai certați să vă aduceți mereu aminte de el, pentru că Dumnezeu trimite mereu soarele după ploaie ca apară curcubeul care e alcătit din 7 culori care coincid cu culorile rochițelor voastre!  Veţi forma Fetițele Curcubeul - RGVAIV, care o să va fi un semn al păcii şi al speranţei, precum curcubeul reprezintă același lucru el este un legământ între Dumnezeu şi oameni. Curcubeul este puntea prin care oamenii mereu vor privi viaţa mai minunată şi îşi vor aduce aminte că după orice ploaie de lacrimi vine soarele să le aducă curcubeul în suflet. Prin el Dumnezeu n-a trimis următorul mesaj - că fiecare om este special şi peţios!”

Povestea ciorii - scrisă într-o zi cu soare

     

 Iubesc creaţia lui Dumnezeu, iubesc natura, păsarile, florile cu alte cuvinte iubesc tot ce mişună în lumea asta mică sau mare, depine de fiecare cum o priveşte şi o simte în interiorul sufletului său. Într-una din zile stând şi privind întreaga natură stăteam şi mă mă gândeam la păsările călătoare, la ordinea firească cu care Dumnezeu a înzestrat această lume şi mă minunam de zborul acestor creaturi gingaşe, şi cum fiecare îşi are povestea sa si rostul său, dar m-am întristat când am zărit o pasăre negra cu ciocul mare si puternic, stăteam şi o priveam şi parcă nu aflam povestea sa, de ce este aşa neagră mă întreabm cu sufletul meu de copil, dornic de a afla povestea acesti creaturi pe care nu reuşeam să o îndragesc nicicum.

 Am stat luni, ani şi m-am gândit şi nu am desluşit misterul, dar într-o zi cu soare stând şi ascultând o piesă celtică parcă am simţit că azi voi desluşit misterul, căutam iar pasărea pe geamul ferestrei mele şi mă gândeam oare vei apărea să-mi dezvălui taina şi povestea ta. 

Priveam atent un porumbel şi uite că  minunea se împlini, apăru şi cioara lângă ea şi parcă îmi spunea – “Sunt negră dar priveşte-mă cu sufletul şi vei găşi misterul.” Aşa şi se întâmplă, o priveam cu atenţie şi dintr-o data parcă zărisem  o pasăre neagră care zbura lin pe bolta cerului  şi ale cărei  aripi luceau, şi zăream în ele parcă adâncul nopţii care mă ducea cu gândul la misterul nopţii care mereu ne oferă un adevărat spectacol în fiecare seară prin cerul plin de stele încununat de luna care pare ca o planeta plina de zâne .

Acum privesc aceasta pasăre şi mereu mă bucur să o zăresc căci mereu îmi aminteşte de cerul înstelat şi de faptul că fiecare creaţie a lui Dumnezeu îşi are rostul şi sensul său în această lume minunată care trebuie privită cu sufletul şi să dăm mereu slavă pentru că putem să o privim prin prisma curubeului,  care o încununează dându-i  farmecul său multicolor, precum notele de pe portativul curcubeu al gamei muzicale.

Minunea si-a conturat misterul spre odată cu lasarea serii, când plimbându-mă pe străzile vechi ale Clujului, din senin am auzit nişte sunete de păsări, le şi recunoscusem erau ele  -ciorile care mi-au îndreptat privirea spre bolta înstelată, şi din acel moment mi-am dat seama că povestea ciori a prins contur în inima şi sufletul meu, iar eu mi-am amintit de pasajul din Micului Prinţ
cu vulpea.

"Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
 - Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor! spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
 - Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
 - Numai timpul cheltuit cu floarea mea…! făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
 - Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte."

Deci cu cât vom petrece mai mult timp cu o persoana, animal, floare sau orice alta creaţie a lui Dumnezeu cu atât ea o să devină mai preţioasă pentru mine! 

Omul care nu-l poate vedea pe Dumnezeu din cauza .......................

"Omul a soptit:
- Doamne, vorbeste-mi!
Si o ciocarlie a inceput sa cante, dar omul nu a auzit.

Asa ca omul a strigat:
… – Doamne, vorbeste-mi!
Si bubuitul tunetului a rasunat de la o margine a cerului la cealalta, dar omul nu a ascultat.

Omul a privit in jurul sau si a spus:
- Dumnezeule, da-mi voie sa Te vad!
Si o stea a stralucit scanteietoare, dar omul nu a observat-o.

Si omul a strigat:
- Doamne, arata-mi o minune!
Si o viata s-a nascut, dar omul nu i-a dat importanta.

Asa ca omul a strigat in disperare:
- Doamne, atinge-ma ca sa stiu ca esti aici!
La care Dumnezeu s-a aplecat si l-a atins pe om. Insa omul a dat cu mana, alungand fluturele, si si-a vazut mai departe de drum."

Legenda fluturilor

Demult, demult ... la inceputul vremurilor si dupa ce Dumnezeu a creat lumea, intr-o dimineata de primavara, Dumnezeu a iesit in gradina pentru a admira si a se bucura de frumusetea florilor. Doar ca, in acea dimineata, florile nu i se pareau la fel de minunate ca in alte dati. Parca le-ar fi lipsit ceva. Dumnezeu crease florile pentru a bucura sufletul oamenilor, pentru a fi iubite si pretuite. Doar ca oamenii, prinsi in goana lor zilnica au uitat sa se bucure de ele. Asa incat, florile au devenit triste si s-au simtit abandonate.

 Dumnezeu s-a gandit atunci sa creeze niste fiinte pentru care florile sa fie indispensabile si care sa stapaneasca aceasta imparatie minunata de arome, culori si fantezie. Astfel, Dumnezeu a creat niste coconi mici si le-a dat porunca ingerilor sa-i duca in livezi si sa-i atarne pe crengile copacilor, printre mugurii care tocmai stateau sa plesneasca. Odata cu desfacerea mugurilor, coconii au crescut si din ei au iesit niste fiinte gingase, firave si frumoase, albe ca zapada. Dumnezeu le-a pus numele de fluturi. Si de atunci, zi de zi, Dumnezeu iesea in gradina si isi desfata privirea cu dansul minunat al fluturilor. Si florile erau din nou fericite si degajau mai multa frumusete. Fluturii zburau si se cufundau in cupele florilor. Intre flori si fluturi era o simbioza perfecta.

Doar un singur fluture nu iubea florile, nici lumina soarelui, nici compania celorlalti fluturi. El prefera locurile intunecoase in timpul zilei si doar noaptea iesea de pe unde statea ascuns. In loc sa soarba nectarul florilor, acest fluture prefera sa roada hainele unde se ascundea, umplandu-le de gauri spre supararea oamenilor.

Dumnezeu privea tot ceea ce se intampla. Dar dupa un timp, lui Dumnezeu i se paru iar ca ceva nu era in regula. Prea semanau fluturii cu fulgii de zapada. Si dat fiind faptul ca pamantul primavara era plin de culoare Dumnezeu s-a gandit ca poate mai bine si fluturii ar avea culori. El i-a dat porunca Sfantului Ilie sa-si intoarca norii si carul de foc cu care iesea si sa trimita deasupra pamantului o ploaie. Sfantul Ilie, cu un semn al mainii, a luat culoare de la fiecare floare si a trasat pe cer un arc minunat, multicolor, care avea sa se numeasca curcubeu. A luat din nou culoare de la flori si a colorat norii. Acestea fiind facute a inceput apoi sa stoarca norii deasupra pamantului. Intr-o clipa, aripirile fluturilor au fost acoperite de pete si stropi de diferite culori si nuante, astfel ca fiecare fluturas era special si nu existau doi fluturi la fel. Un fluture mai lenes si putin speriat de ceea ce ce intampla s-a pitit mai inainte de inceperea ploii la radacina unei verze. Asfel, stopii de culoare nu au ajuns la el, ramanand alb cum a fost creat de la inceput. Acest fluture este fluturele numit de noi “de varza”.

Dupa terminarea ploii, Dumnezeu a numarat fluturii pentru a vedea daca toti sunt in buna regula. Doar unul lipsea, era fluturele cel moroconos. Suparat ca acest fluture nu isi indeplineste menirea de a poleniza florile, de a se bucura de soare si lumina, si ca facea rau distrugand hainele oamenilor, Dumnezeu l-a condamnat sa stea pe veci in intuneric si sa nu poata suporta razele soarelui. Si astfel, traind doar in intuneric, cu timpul fluturele cel alb si frumos la inceput s-a trasformat intr-un fluture cu aripi mici, de un gri murdar. Acesta a devenit fluturele de molie, care dantuieste doar noaptea in jurul becurilor aprinse. Abia acum fluturele de molie a inteles ceea ce si-a dorit Domnul de la el si spera ca va fi iertat candva. Ii este dor de fratii lui si de lumina. Poate, intr-o zi, va fi iertat.

Ceilalti fluturi, binecuvantati de Dumnezeu, au ramas stapanii florilor pe care le iubeau atat de mult si printre care se pierdeau intr-o maretie de culori. Oamenii se pot bucura de frumusetea lor iar copiii adora sa urmareasca dansul lor fantastic in lumina soarelui.

Pilda fluturelui din palma

A fost odată un văduv, care locuia împreună cu cele 2 fete ale sale, fete care erau foarte curioase și inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări. La unele știa să le răspundă, la altele nu.
Cum își dorea să le ofere cea mai bună educație, într-o zi și-a trimis fetele în vacanță la un un înțelept. Înțeleptul știa întotdeauna să le răspundă la întrebările pe care ele le puneau.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru, pe care plănuia să îl folosească, pentru a înşela pe bătrânul ințelept.
- Ce vei face? o întrebă sora ei. O să ascund fluturele în mâinile mele și o să întreb înțeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile și-l voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu îl voi strânge și îl voi strivi. Și astfel orice răspuns va avea, se va înșela.
Cele două fete au mers într-o clipă la înțelept și l-au găsit meditând.
Am aici un fluture albastru.
- Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort? Foarte calm, înțeleptul surâse și îi zise:
- Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale.

Așa este și viața noastră, prezentul și viitorul nostru.
Nu trebuie să învinovățim pe nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu.
Viața noastră e în mâinile noastre, ca și fluturele albastru.
De noi depinde să alegem ce vom face cu ea!

Pilda fluturelui si invatamintele ei….foarte adevarat

”Într-o zi, într-un cocon a apărut o mică gaură;un om, care trecea din întâmplare prin preajmă, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forţa să iasă prin această gaură mică.
După multe încercari, se părea că fluturele a abandonat şi gaura rămăsese la fel de mică.
Părea că fluturele a făcut tot ce putea şi nu mai era în stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis să ajute fluturele: a luat un cuţit şi a deschis coconul.
Fluturele a ieşit imediat. Însă corpul fluturelui era slab şi anemic; aripile sale erau
puţin dezvoltate şi aproape că nu se mişcau.
Omul a continuat să observe crezând că, dintr-un moment în altul, aripile fluturelui se vor deschide şi vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta să poată
zbura.
Acest lucru nu s-a întamplat! Fluturele şi-a trăit restul vieţii târându-se pe pământ, cu corpul său slab şi cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATĂ !
Ceea ce omul, prin gestul său de bunătate şi prin intenţia sa de a ajuta, nu a înţeles a fost că trecerea prin gaura strâmtă a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele să trimită lichidul din corpul său către aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viaţa îl punea să treacă pentru a putea creşte şi pentru a se dezvolta.
Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie în viaţă.
Dacă ni s-ar permite să ne trăim viaţa fără a întâlni obstacole, am fi limitaţi. Nu am putea fi atât de puternici cum suntem. Nu am putea zbura NICIODATĂ!
Am cerut putere… Şi viaţa mi-a dat dificultăţi pentru a mă face puternic.
Am cerut înţelepciune…Şi viaţa mi-a dat probleme ca să le rezolv.
Am cerut prosperitate… Şi viaţa mi-a dat un creier şi muşchi pentru a munci.
Am cerut să pot să zbor… Şi viaţa mi-a dat obstacole pe care să le depăşesc.
Am cerut iubire…Şi viaţa mi-a dat oameni pe care să îi ajut în problemele lor.
Am cerut favoruri…Şi viaţa mi-a dat potenţial.
Nu am primit nimic din ce am cerut… Dar am primit tot ce aveam nevoie!
Trăieşte-ţi viaţa fără frică, atacă toate obstacolele şi demonstrează că le poţi surmonta !