LEGENDA MACULUI

         

Cu mulţi ani în urmă, pe vremea când bunicii bunicilor voştri erau copii cum sunteţi voi acum,

se spune că trăia într−o căsuţă mică de la marginea unui sat o văduvă,

care avea un băiat cuminte şi bun. Erau săraci, trăind în lipsuri şi greutăţi.

     Aşa se face că într−o zi biata mamă nu a mai avut ce pune pe masa.

Cu inima strânsă. L−a trimis pe băiat la un văr din satul vecin,

cu rugămintea să le dea câte ceva de−ale gurii.

Şi chiar dacă nu aveau de nici unele, tot nu l-a trimis cu mâna goală.

Femeia i−a dat băiatului un ştergar frumos ţesut şi brodat pe care să i−l ducă în dar  vărului din satul vecin.

     Zis şi făcut! S−a grăbit băiatul să-şi asculte mama şi a pornit la drum.

Nu avea prea mult de mers: trebuia să mergă printr−o pădure, apoi peste un câmp şi,

dincolo de drumul de la marginea câmpului era satul vecin.

Mama şi−a sărutat feciorul şi l−a trimis cu ”DOAMNE AJUTA!”

S−a apucat apoi să mai trebăluiască prin casă şi prin curte.

      Timpul s−a scurs repede şi după câteva ceasuri, văzând că băiatul nu se întoarce,

femeia a început să−şi facă griji şi să se frământe.

Când s−a înserat şi copilul tot nu apăru−se, biata femeie a plecat să−l caute.

     A trecut prin pădure strigându−l, dar nici un răspuns,

a ajuns la marginea câmpului şi tot nu şi−a zărit bpiaul.

Acum inima îi bătea cu putere, iar lacrimi fierbinţi îi curgeau pe obraji.

A început să alerge pe câmp, strigând şi căutând−ul cu ochii în toate părţile.

De atâta grabă, opincile – şi aşa vechi şi roase de vreme – se rupseseră de tot,

dar femeia nu mai simţea ghimpii şi mărăcinii câmpului ce−i  înţepau picioarele la fiecare pas.

Se gândea doar la copil şi se ruga necontenit Maicii Domnului să nu fi păţit băiatul ceva.

    Şi fiecare strop de sânge, unde cădea, se preschimba într−o floare mare şi roşie, de culoarea sângelui.

Şi aşa s−a umplut câmpul de macii. Într−un târziu, l−a găsit, zăcea, sărăcuţul,

întins, căci slăbit şi nemâncat cum era nu avusese puterea să ajungă până în celălalt  sat.

Bucuroasă că în sfârşit l−a aflat, femeia şi−a luat copilul în braţe şi l−a dus  acasa,

mulţumind lui Dumnezeu că şi−a găsit băiatul.

    Şi de atunci au rămas macii pe câmpuri!

Ei amintesc de dragostea oricărei mame şi de eforturile pe care acestea le face pentru copiii ei.

Se zice că nimeni n−a putut să numere vreodată toţi macii de pe un câmp, aşa cum

NIMENI NU POATE NUMĂRA SACRIFICIILE ŞI EFORTURILE 

PE CARE LE FACE O MAMĂ PENTRU COPIII EI.