Povestea ciorii - scrisă într-o zi cu soare

     

 Iubesc creaţia lui Dumnezeu, iubesc natura, păsarile, florile cu alte cuvinte iubesc tot ce mişună în lumea asta mică sau mare, depine de fiecare cum o priveşte şi o simte în interiorul sufletului său. Într-una din zile stând şi privind întreaga natură stăteam şi mă mă gândeam la păsările călătoare, la ordinea firească cu care Dumnezeu a înzestrat această lume şi mă minunam de zborul acestor creaturi gingaşe, şi cum fiecare îşi are povestea sa si rostul său, dar m-am întristat când am zărit o pasăre negra cu ciocul mare si puternic, stăteam şi o priveam şi parcă nu aflam povestea sa, de ce este aşa neagră mă întreabm cu sufletul meu de copil, dornic de a afla povestea acesti creaturi pe care nu reuşeam să o îndragesc nicicum.

 Am stat luni, ani şi m-am gândit şi nu am desluşit misterul, dar într-o zi cu soare stând şi ascultând o piesă celtică parcă am simţit că azi voi desluşit misterul, căutam iar pasărea pe geamul ferestrei mele şi mă gândeam oare vei apărea să-mi dezvălui taina şi povestea ta. 

Priveam atent un porumbel şi uite că  minunea se împlini, apăru şi cioara lângă ea şi parcă îmi spunea – “Sunt negră dar priveşte-mă cu sufletul şi vei găşi misterul.” Aşa şi se întâmplă, o priveam cu atenţie şi dintr-o data parcă zărisem  o pasăre neagră care zbura lin pe bolta cerului  şi ale cărei  aripi luceau, şi zăream în ele parcă adâncul nopţii care mă ducea cu gândul la misterul nopţii care mereu ne oferă un adevărat spectacol în fiecare seară prin cerul plin de stele încununat de luna care pare ca o planeta plina de zâne .

Acum privesc aceasta pasăre şi mereu mă bucur să o zăresc căci mereu îmi aminteşte de cerul înstelat şi de faptul că fiecare creaţie a lui Dumnezeu îşi are rostul şi sensul său în această lume minunată care trebuie privită cu sufletul şi să dăm mereu slavă pentru că putem să o privim prin prisma curubeului,  care o încununează dându-i  farmecul său multicolor, precum notele de pe portativul curcubeu al gamei muzicale.

Minunea si-a conturat misterul spre odată cu lasarea serii, când plimbându-mă pe străzile vechi ale Clujului, din senin am auzit nişte sunete de păsări, le şi recunoscusem erau ele  -ciorile care mi-au îndreptat privirea spre bolta înstelată, şi din acel moment mi-am dat seama că povestea ciori a prins contur în inima şi sufletul meu, iar eu mi-am amintit de pasajul din Micului Prinţ
cu vulpea.

"Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
 - Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor! spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
 - Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
 - Numai timpul cheltuit cu floarea mea…! făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
 - Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte."

Deci cu cât vom petrece mai mult timp cu o persoana, animal, floare sau orice alta creaţie a lui Dumnezeu cu atât ea o să devină mai preţioasă pentru mine! 

Pasarele pe portativ