A fost odată un strop de apă, o picătură căzută din înaltul cerului
jos...pe o frunză galbenă de toamnă târzie. Tare se mai plictisea stropul de
apă pe acea frunză, fiindcă stătea toată
ziua şi respira aerul plin de miresme al toamnei...stătea şi privea albul
albăstrui al cerului şi galbenul soarelui uneori.., iar seara steluţele de pe
cer...
Într-o bună zi din crengile copacilor se iscă un vânt puternic. Vântul
împinse stropul de apă şi îl împrăştie, îl transformă în...ceva tare
interesant...
Nu era nici steluţă, nici soare, nici floare...era...ceva tare, ca de
gheaţă şi parcă alături de el, de stropul de apă, erau alte forme, care de care
mai interesante...
În aerul rece nimic nu se întâmpla, doar un băieţel micuţ păşea încet, când
deodată se opri:
-Ce fulg frumos! exclamă băieţelul. Salut, Fulguşor!
-Tu cine eşti?spuse forma interesantă...
-Eu sunt un băieţel şi merg la grădiniţă! Hai cu mine!
-Ce-i aceea grădiniţă? Vin, numai să nu fie prea cald.
-Hai, te ţin pe hăinuţa mea.
Şu plecă băieţelul bucuros că are un nou prieten, Fulguşorul, însă n-a
ştiut că intrând în grădiniţă fulgul se va topi...
Dar afară era deja iarnă, iar în aer zburau alţi fulguşori, parcă fraţi
gemeni cu prietenul băieţelului... Din grupa mijlocie răsunau duios colinde cântate
melodios de doamna educatoare şi copiii...Era serbarea de ...Crăciun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu