Gânduri pe aripi de fluturi pentru dascăli
Poți să stai drept chiar și
atunci când ești calomniat, iubite dascăl? Valoarea ta sau a mea nu depinde de
ceea ce spune unul sau altul. Valoarea ta stă în ceea ce lași în sufletele
copiilor pe care îi călăuzești spre o lume a cunoașterii și a unui viitor mai
luminos. Mândria, această patimă a secolului al XXI-lea, se pare că a pus
stăpânire și pe sufletele unor dascăli. Ferește-te de cei care le știu pe
toate, de cei care nu își recunosc greșelile, de cei cărora interesele lor sunt
mai presus decât cele ale elevilor. Atunci când ai ceva de zis să zici, să nu
fii complice prin tăcerea ta la anumite nereguli. De nu ești ascultat, fă-o în
scris, nu sta la negocieri, iar dacă alții cred că tu te răzbuni, lasă-i să
creadă ce vor, timpul o să le arate că puteai să le faci rău, dar nu ai
făcut-o, dar ai tras niște semnale de alarme, pentru că unii chiar cred că le
este permis orice… Verba volant, scripta manent este un proverb latin.
Tradus ad-literam, el înseamnă „vorbele zboară, scrisul rămâne”. Tu vei avea
conștiința împăcată că ai încercat să îndrepți lucrurile. Nu uita, calomnia e o
ispită îngăduită de Dumnezeu, care trebuie să ne întărească, să ne maturizeze și
să ne facă să mergem mai departe cu conștiința împăcată! Fiecare are propriul
univers, față de care e dator să-l înfrumusețeze cu corectitudine, fapte bune,
dragoste și altruism. Iar dacă a trage semnale de alarme înseamnă răzbunare,
locul tău nu mai este acolo, locul tău e acolo unde ești chemat, apreciat și
dorit…Înțelege iubite dascăl, nu poți schimba ce alții nu vor, dar poți pleca...
Adesea asupra florilor și stâncilor vin: grindină, furtună și vânturi
puternice! Ce fac ele? Le acceptă, pentru că știu că sunt trimise de Dumnezeu!
Fii precum o floare, dăruiește-le mereu culoarea și parfumul tău, chiar dacă
oamenii nu merită. Fii în același timp precum o stâncă la mare care, dacă pe
vremuri era scufundată de valuri, acum te vei învăța cu dansul lor și nu vei
deznădăjdui!
Fiecare aruncă
asupra ta ceea ce are în suflet, nu e necesar să-ți încarci sufletul cu
nimicurile acestui veac, tu ai un vis, acela de a clădi destine, acela de a
lăsa ceva frumos în urma ta, acela de a întări aripile copiilor. Maturizează-te,
iubite dascăl, trebuie să devii un om puternic, învățământul are nevoie de
dascăli devotați, muncitori și care iubesc copiii, de dascăli verticali, care
spun ce au de spus, nu de fricoși.
Însă nici asta nu e suficient, trebuie să
devii și foarte puternic, să-i poți învăța asta și pe elevii tăi! Nu putem să-i
învățăm pe alții ceea ce nu am dobândit întâi noi! Sufletul tău, iubite dascăl,
a fost creat minunat, păstrează-l așa. Nu te întrista de ce spun sau fac alții,
nu e treaba ta; până la urmă fiecare o să fie supus unei judecăți, de ce să-ți
mai împovărezi sufletul cu răutățile altora, ajunge zilei răutatea ei! Tu
încearcă prin bunătatea ta să aduci puțin soare în jurul tău, e mare nevoie de
asta!
Crede, speră și
bucură-te de tot ce primești în viață! Până la urmă, nu uita, suntem trimiși pe
acest pământ cu un scop și un vis, iar dacă credem cu adevărat în acest lucru,
nu e nevoie nici de luptă, nici de zbucium, pentru că toate se întâmplă cum trebuie
să se întâmple și nu cum vrem noi, ci cum ne este de folos!
Trebuie să ne străduim să dobândim înțelepciune pentru a putea discerne cu
adevărat ce ascunde fiecare om
în spatele zâmbetului său, dar mai ales în adâncul sufletului său! Dar eu am un
alt citat al meu aparte: ,,Nu mă tem de nimeni și nimic, pentru că știu că
toate mi-s date cu un scop măreț, iar Dumnezeu nu greșește niciodată!”
Oamenii mereu ne vor întrista, pentru că în momentul în care nu le mai facem pe
plac, uită tot binele pe care l-am făcut pentru ei. Lucrurile sunt deșertăciuni
lumești, care niciodată nu ne vor putea reda fericirea de care avem nevoie.
Însă dacă avem un scop măreț prin care putem aduce ceva frumos în acest
univers, acel vis merită toate sacrificiile noastre, pentru că munca depusă
pentru atingerea acelui scop o să fie mereu încununată de fericirea și împlinirea
sufletului nostru.
Fiecare zi este o nouă provocare pentru a iubi;
Fiecare zi este un nou dar de la
Dumnezeu;
Fiecare zi merită să o trăiești
așa cum îți este dată;
Fiecare zi merită să nu oferi
altora explicații, cine te cunoaște nu are nevoie de ele;
Fiecare zi merită să îți trăiești
propria ta viață, așa cum crezi tu că este mai bine!
În final, nu uita, ai o singură viață, ea merită bucuria sufletului tău, pentru
că viața ți-a fost dată cu un scop.
Nu lăsa pe nimeni să distrugă liniștea sufletului tău, fiecare om judecă și te
cataloghează în funcție
de trecutul său și propriul său răsărit de soare!
***
Petrece mai mult timp în natură, nu între oameni, poate vei avea parte de
lecții mai frumoase, natura ascunde zeci de mii de lecții. Natura este cea care
ne redă înapoi din frumusețea pe care civilizația modernă ține morțiș să o răpească
din sufletele noastre! Noi oamenii suntem ființe complexe, iar natura ne poate ajuta
să înțelegem bogăția noastră interioară...
***
Când te întrebi unde e credința unui om, judecând faptele lui, întreabă-te mai
bine pe tine însuți unde este
credința ta de ai ajuns să îl judeci pe acel om! Dumnezeu ne-a cerut să ne
iubim unii pe alții precum ne-a iubit și ne iubește și El, nu ne-a cerut să fim
judecători! Judecător ne este doar Bunul și Milostivul Dumnezeu, El cunoaște
neputințele și luptele interioare ale fiecărui suflet în parte. Dacă ne-ar
judeca Dumnezeu cum ne judecăm noi unii pe alții, nu s-ar mai mântui niciun
suflet! Ce bine că judecata Lui
Dumnezeu e plină și de milă, și nu doar de dreptate! În fiecare zi alegem ce vrem
să facem - să iubim sau să urâm, să spunem adevărul sau să mințim, să iertăm
sau să ținem minte răul, să spunem adevărul persoanei în față sau să bârfim, să
avem bun simț sau să fim nesimțiți, să oferim o mână de ajutor sau să întoarcem
spatele, să plantăm sau să tăiem copaci în mod irațional, să ascultăm sau să nu
ascultăm, să comunicăm sau să nu comunicăm. De fiecare depinde ce alegem, nu ne
vom putea justifica în fața lui Dumnezeu că alții au fost răi și de aceea am
fost și noi.
Timpul se scurge și
va veni o zi în care, nu vom mai avea timp să ne schimbăm în bine, dacă noi
cultivăm zi de zi semințele răutății. Cel mai greu război e cel care se dă la
nivelul sufletelor. Irina Binder consideră că acesta e cel de-al treilea război
mondial, la nivelul sufletelor, și că „este mult mai crunt ca primele două,
fiindcă acum oamenii se războiesc între ei, chiar și cei care ar trebui să fie
apropiați... Se războiesc pentru mize mici, pentru nimicuri, pentru orice,
pentru ambiții fără valoare, pentru orgolii. Se atacă unii pe alții, se aliază să
îi atace pe alții, luptă cu arme psihologice și murdare care rănesc profund
suflete, care rănesc părinți, copii... și care-i instigă pe ceilalți la război.
Lumea este bulversată și dezorientată, unii intră în lupte care nu sunt ale
lor, îndemnați de spiritul de turmă. Este o sete înspăimântătoare de ură, de
otravă, de a răni, de a călca pe suflete. Și nu, nu sunt alții vinovați pentru
toată dezbinarea și plăcerea asta maladivă pentru lupte, noi suntem vinovați. Noi,
cei care în loc de un cuvânt bun preferăm să insultăm, noi, care nu mai avem
ambiții frumoase, noi, care ne limităm la a critica în loc să ajutăm la
evoluția altora, noi, care ne bucurăm de eșecurile altora, de decăderile lor,
de slăbiciunile lor... Noi, care nu mai sărim în apărarea nimănui, care asistăm
pasivi la abuzuri, violențe și nedreptăți. E ciudat și trist că în aceste
vremuri în care ne bucurăm de abundență, de șanse pe care generațiile trecute
nu le-au avut, de facilități minunate care să ne unească și să ne ajute să
construim o lume bună și frumoasă, facem lumea asta urâtă, un loc plin de
conflicte, de rău, de temut. Toată lumea se ceartă, de la copiii mici până la
bătrâni... E război. E plin război peste tot și mai ales în noi înșine. Și pentru
ce luptăm? Pentru nimic, pentru mai rău, pentru a ucide și ultima fărâmă de dragoste...
”
Dintotdeauna războiul s-a dat și se va da pentru suflet. Acum, cu adevărat se
arată o luptă cu mult mai aprigă în acest sens. Al treilea război mondial se dă
la nivelul sufletului fiecărui om, a început de mii de ani și are ca scop distrugerea
celei mai mari comori, DRAGOSTEA, pentru că ea leagă sufletele oamenilor unul
de altul. În lipsa acesteia se dezlănțuiesc toate patimile. Ferice de cel care
știe să aibă grijă de cea mai mare comoară din adâncul sufletului său, care e
DRAGOSTEA. Timpul este extrem de prețios, vă rog, nu îl irosiți, ci
trăiți viața ca pe o minune, departe de bârfe. Nu vă mai necăjiți cu
meschinării lumești, nu aveți timp pentru ele, viața și timpul sunt prețioase,
lăsați timpul să dovedească cine sunteți prin fapte și nu prin minciuni pe care
alții le inventează. Trăiți pentru a lăsa ceva frumos în urma voastră, restul,
ce spun alții e strict problema lor, păcat că își irosesc prețiosul timp
bârfind...Trăiți frumos, nu vă complaceți în bârfe, ele vă vor
distruge. Nu mai așteptați, adunați în cufărul amintirilor acele clipe care să
vă facă mereu să zâmbiți. Aruncați din el tot ce este inutil precum amintirile
triste sau clipele care vă alungă zâmbetul. Clădiți alături de prietenii de
suflet cele mai frumoase momente din viața voastră. Pentru o viață liniștită,
citiți cărți frumoase, ele ascund suflete rănite ce au reușit să transforme
suferința în iubire. Metamorfozați fiecare gând negativ, prin citit, într-o
floare și astfel veți vedea frumusețea din sufletele oamenilor...
***
Mi-e dor de dascălul de altădată...
Mie dor de dascălul care știe să
comunice.
Mi-e
dor de dascălul care nu își pune interesele mai presus de copil.
Mi-e dor de dascălul
care nu învinuiește pe alții de eșecurile și neputințele lui.
Mi-e dor de dascălul care își
sacrifică zilele și nopțile
pentru binele elevilor săi și nu pentru ca să demonstreze
colegilor săi că el este mai bun decât ei.
Mi-e dor de dascălii care vorbesc unii cu alții
și nu unii despre alții.
Mi-e dor de dascălul care nici nu începe școala,
dar el deja își pregătește sala de clasă cu lacrimi în ochi,
așteptându-și cu emoții elevii.
Mi-e dor de dascălul pentru care nu conta că e frig,
că e ger, ci mergea pe jos kilometri,
doar pentru că știa că schimbă destine.
Mi-e dor de dascălul care oferă lumină
fără să aștepte ceva în schimb.
Mi-e dor de dascălul care iubește necondiționat.
Mi-e dor de dascălul care dacă a greșit,
mereu și-a cerut iertare, pentru că știe
că doar cerându-și el iertare, poate să-i învețe
pe elevii săi cum să-și ceară iertare când greșesc.
Mi-e atât de dor de dascălii cu vocație!
